Încă nu am iertat.

Încă nu am iertat arderea noastră pe rug, a femeilor înțelepte și vindecatoare, a moașelor și a alchimistelor, a celor cu cunoaștere și infinită compasiune, a noastră, a celor numite vrăjitoare. Încă nu am iertat toată minciuna, toată manipularea, nu am iertat toate abuzurile, cruzimea, toată violența și toată durerea. Nu am iertat încă mirosul de carne arsă și nici urletele de agonie, nu am iertat încă amintirea copiilor străpunși în fața mamelor lor disperate, și nici amintirea mamelor arse în fața copiilor lor înnebuniți de frică. Încă nu am iertat. Doar am murit, ne-am născut și ne-am întors, din nou și din nou, în corpuri de femei. Așteptând momentul în care să ne recuperăm ceea ce este de drept al nostru. Să ne reîntoarcem Acasă toate darurile. Să le împărtășim din nou, de data asta neîngrădite.

Încă nu am iertat.
Încă nu am iertat demonizarea noastră, a dragonilor. Noi, Dragonii, ființe magice ale Conștiintei Christice, slujitori neînfricați, loiali, și cu inimi imense și curajoase, ai Mamei Divine. Încă nu am iertat mutilarea, violența, abuzurile. Încă nu am iertat toate falsele mituri inventate despre noi. Ne-am retras doar dincolo de văl, în tăcere, furie și în uitare, așteptând momentul în care să revenim în toată Lumina, întinzându-ne din nou aripile imense în Soare, strigându-ne strigătele bubuitoare și anunțând venirea unor noi Zori de Conștiință. 

Încă nu am iertat.
Adânc, în noi, încă nu am iertat…
EL da, pentru ca EL era deja infinită iubire, doar asta a venit să aducă aici, pe Pământ, din nou…
Dar noi, noi cei care am fost cu el la picioarele crucii, noi cei care am călcat cu el aceeași țărână și am împarțit cu el aceeași pâine și același vin, noi cei care am urlat impotenți văzându-l sfâșiat și batjocorit de oamenii pe care îi iubea cel mai mult… noi… acolo, în adâncurile noastre, noi nu am iertat. Nu am iertat încă crucificarea lui Iisus. Doar ne-am ascuns, în noi, în pesteri, în lume și am fugit și am uitat de noi înșine, viață după viață, până cand ne vom aminti din nou să nu ne mai fie frică. Să nu ne mai fie frică să iubim total, complet, cu toate celulele și cu tot Sufletul, știind că doar în acest fel de a iubi este Adevărul. Știind că acest fel de a iubi este sămânța pe care El a RE-trezit-o în noi toți… sămânța a cărei vreme a venit – să încolțească și să devină Rod. 

Încă nu am iertat.
Încă nu am acceptat.
Încă ne este frică.
Asta ne ține pe loc.
Asta ne readuce, din nou și din nou, în același conflict. În același fel de a crea, fără sens și fără suflet. În aceleași conflicte nesfârșite, în aceeași formă de a trăi – separați, fricoși, răi, urâți, invidioși, seci, superficiali, violenți. Înapoi, în același ciclu de inimă închisă, viață trăită pe jumătate și fără foc viu în ea. 

Încă nu am iertat.
Și exact asta este nevoie să facem.
Să iertam.

Pe noi, vrăjitoarele.
Pe noi, dragonii.
Pe noi, cei ai Conștiinței Christice.
Pentru ca ne-am îndoit de noi înșine, de EL, de însăși Iubirea.
De puterea Mamei Divine, în noi.
De forța indestructibilă a Pământului.
De suroritatea noastră.
De înțelepciunea și perfectiunea Creației, în noi și în Tot ceea ce Este.
De infinitul ciclu al Vieții, de infinita Renaștere, de infinita oportunitate de a Alege să Iubim.
De infinita Iubire și necondiționata Acceptare pe care ne-o poartă, indiferent de orice, Dumnezeu Mamă-Tată din care venim.

Este nevoie să ne iertam.
Pe noi, vrăjitoarele, pentru că ne-am trădat între noi și am trădat Iubirea pe care venisem să O FIM. Atunci, ca și acum.
Pe noi, dragonii, pentru că am lăsat focul nostru nemuritor să ardă și să distrugă, în loc să transforme și să transmute.
Pe noi, cei ai Conștiinței Christice, pentru că am uitat Cine Suntem. 

Este nevoie să iertam.
Pe toți cei care au ales să (ne) fie călăi.
Și pe toți cei cărora le-am fost și le suntem încă, poate, călăi. 

Și este nevoie să ne amintim.
Că Noi suntem Vrăjitoarele.
Că Noi suntem Dragonii.
Că Noi suntem Conștiința Christică.
Că Noi Suntem Cei Pe Care I-am Așteptat.

Ne-am întors.
Mă iert. Cer iertare. Iert.
Să se facă Voia Ta, Mamă!

Laura Maria Yara, 12 august 2020

imagine: Boris Arteaga, Mother Nature