Cum poate un gest atât de simplu să îmi aducă atâta bucurie?

Lunez.
Sânge roșu, puternic.
Îl simt coborându-mi din pântec, cautându-și drumul firesc către Pământ.
Și merg afară, pe iarbă, mă așez pe vine și îl las să cadă, în picături mari, groase, roșii, direct pe pământul maroniu și pe iarba verde, peste picăturile de roua.
Simt iubire.
Și simt nu doar cât de mult iubesc Pământul, câtă tandrețe și gingășie îmi inundă inima și corpul tot, simt și cum Ea îmi raspunde.
Simt iubirea Mamei Pământ inconjurandu-mă cu totul, în fiecare rază de soare și frunză în vânt și copac și fir de iarbă, în fiecare ciripit și bâzăit și crichet, O simt ținându-mă în brațele Ei în acel Ceva ce NU se vede cu ochiul fizic, ci doar se știe și se simte și se cunoaște în blândețea și profunzimea Tăcerii…

Cum poate un gest atât de simplu să îmi aducă atâta bucurie?
Îmi spăl cârpele de sânge într-un lighean.
Ceea ce acum câțiva ani (ce par acum câteva vieți deja) îmi părea scârbos și murdar, propriul meu Sânge sacru, acum îl văd pe mâinile mele amestecat cu apa, în timp ce frec carpele fară săpun întâi, doar apă curată, și inima îmi canta Recunoștință. Adun apa asta roșie și fiecare planta din jurul casei primește câte un pic.

Slava Doamnei Noastre, sângele meu curge în continuare abundent, așa că în trei zile fiecare din copiii mei verzi își primește porția.

Ce spăl cu săpun de cocos, prietenos cu natura, se duce la cercul de bananieri unde ajunge scurgerea de la chiuveta. Când trăiești cu Pământul, fiecare strop de apa folosit de om, fiecare rest de mâncare își găsește drumul înapoi către a-i alimenta și hrăni pe toți Copiii Mamei, cu care ne împărțim zilele.

Cum poate un gest atât de simplu să îmi aducă atâta bucurie?
Carpele de bumbac întinse pe sârmă, la soare.
Totul pare parcă un ritual, deși este doar simplitatea cu care o femeie oarecare își onorează propria feminitate, lună de lună, ciclu de ciclu.
Ne cheamă Pământul.
Ne cheamă să ne amintim de simplitatea vieții Organice.
Ne cheamă să ne amintim ceea ce este Natural. Viu. Simplu.
Ne cheamă Pământul, surorilor dragi.

Laura Maria Yara, 13 iunie 2020, Lună Nouă/

Ilustrație: Cendrine Rovini