—– re-postare de pe webmyc.com —–

Acest articol este reacția mea la guest-postul scris pe zoso.ro de “o mămică dintre cele care îşi bate copilul“.

Fiica mea are puțin peste 2 ani și jumătate. Nu are rost sa va spun că de când a venit în familia noastra mi s-a schimbat viața. Nu are rost sa vă spun nici măcar câtă energie am investit într-un anume site în speranța că toate informațiile și toată comunitatea creată mă vor ajuta să devin un super tată. Care să nu facă niciodată greșeli.

Are rost să vă spun că în acești peste 2 ani de zile simt că am crescut uman într-un fel în care nu știu dacă îmi imaginam când eram puști. Când devii părinte înveți un tip de dedicare și răbdare care nu pot fi înțelese altfel. Mâna aia de om te învață în fiecare zi ce înseamnă să fii om.

Am mai învățat că fiecare gest negativ și fiecare situație în care îți pierzi controlul este o tampenie și în momentul ăla, ceva mic din relația voastră se distruge. Nu ai voie(!) să îți aduci frustrările într-o lume atât de curată.

Nu mi-am văzut niciodată copilul fiind rău: l-am vazut neînțeles, l-am văzut nervos din cauză că nu și-a făcut somnul, l-am vazut reacționând la nedreptate sau dorind să îmi comunice ceva ce eu nu am înteles. Repet: EU nu am înțeles. Ea a făcut întotdeauna lucrurile cu bucurie și cu dragoste, pentru că nu știe altfel să facă lucrurile…

Ne-am dezvoltat în timp un limbaj al nostru. Negociem, vorbim, ne jucăm, uneori e bine, alteori nu ne înțelegem foarte clar, dar mergem mai departe încercând să comunicăm cu răbdare, iubire și fermitate.

Așa că dragi părinți, din partea unui tată care își dorește un copil cu sufletul sănătos, mesajul meu este să le oferiți celor mici dragoste, nu frustrări. Simplu.

Sunt mândru și mă bucur că în fiecare zi de luni pot publica gândurile unei mămici – sub eticheta “Wow, Mămică“. Vă invit să vă pierdeți un pic pe acolo. Și tot pe subiect – citiți (repetat) împreuna cu cel mic cartea “Catherine Dolto – De ce fac copiii crize de furie“.

Ne-am înțeles?

Sursă foto
×