Nu am nici pe departe relația perfectă cu mama. Generation gap sau duelul orgoliilor, nu știu ce e dar clar nu e roz. Cu toate astea, subiectul alegerilor trebuia abordat – nu de alta dar dacă tot zice toată lumea că e important să mergem la vot, o fi ceva acolo.
După ce am scris postul ăsta pe FB aseară și am văzut reacțiile mi-am dat seama că mulți oameni din anturajul meu, din generația mea, au rezonat pentru că au părinți care gândesc la fel. E totul pierdut?
Dacă toți românii care locuiesc în străinătate și au stat cu orele în turul I al alegerilor la coadă la secțiile de votare (treabă care pe mine m-a emoționat maxim) își sună părinții – și cu toată dragostea îi roagă să lase aceste “adevăruri” deoparte și să voteze cu gândul la copiii lor – oare nu se înclină balanța?
Dar ceilalți – cei care suntem în țară – dacă vorbim și noi cu părinții – până la urmă nu e o rugăminte așa de mare – lasă deoparte convingerile tale – și votează pentru mine, pentru viitorul meu.
Ok, poate nu toți părinți noștri trebuie convinși. Dar merită încercarea, nu?
…și dacă nu se încarcă postarea, asta scrisesem inițial:
am vorbit cu o doamnă pensionară de 68 ani, fostă vice campioană europeană la atletism si profesoară de istorie/geografie. A profesat puțin și apoi a lucrat numai cu studenți și artiști timp de mai bine de 30 ani la Casa de Cultură a Studenților (Preoteasa), apoi la HR în Arhitectură. Deci anturaj mega ok și progresist însă în opinia dânsei Ponta nu are nicio treabă cu vechiul regim pentru că era prea tânar la revoluție. Totodată Victor Viorel i-a mărit pensia redusă de Boc și Băsescu iar Klaus e cam periculos că a fost liderul unui partid nazist (wtf!?!?). În primul tur a votat cu Tăriceanu că a fost un prim ministru bun și economia a înflorit. Toate intoxicările funcționează și sunt atât de prezente în cotidian încât se confundă cu firescul. I-am spus că dacă aș avea vârsta ei și copii care au deja copiii lor i-aș întreba pe ei cum să votez că doar ei și copiii lor sunt beneficiarii. Mi-am permis să fac asta pentru că doamna e mama.
Recent Comments